Chimamanda Ngozi Adichie revine la ficțiune cu un roman în care mamele și fiicele sînt motorul și coloana vertebrală
Chimamanda Ngozi Adichie este o scriitoare și o voce publică foarte cunoscută și apreciată, o adevărată vedetă a literaturii de azi, o prezență strălucitoare, care și-a cucerit publicul prin inteligența sclipitoare, profunzimea temelor abordate și, nu în ultimul rînd, prin umor. S-a născut în Nigeria, a studiat în Statele Unite ale Americii și-și împarte timpul între cele două țări. Romanele ei au fost traduse în peste 30 de limbi iar cele două discursuri TED ale sale, „The Danger of a Single Story” („Pericolul unei singure povești”) și „We Should All Be Feminists” („Cu toții ar trebui să fim feminiști”) au milioane de vizualizări. În 2025 a publicat un nou roman, „Numărătoare de visuri”, la mai bine de zece ani de la precedentul. Romanul a apărut și în limba română în traducerea Iuliei Gorzo, și deschide seria de autor Chimamanda Ngozi Adichie, la imprintul ANANSI al Editurii TREI. „Numărătoare de visuri” are în prim plan patru personaje feminine: Chiamaka, scriitoare de literatură de călătorie, Zikora, avocată de succes, Omelogor, bancheră, și Kadiatou, menajera lui Chiamaka. Prin poveștile lor de viață sînt surprinse multe teme, între care imigrația, raportarea la imigranți în America de azi, rasismul, abuzul sexual, trauma, dar și dragostea, relațiile de cuplu, familia, prietenia, relația mamă-fiică. Teme multe și grele pe care scriitoarea le împletește cu mare măiestrie narativă într-o scriitură realistă, ușor de parcurs dar care te lasă cu multe întrebări. Am vorbit cu traducătoarea Iulia Gorzo despre Chimamanda Ngozi Adichie și despre personajele și temele din „Numărătoare de visuri”. Iulia Gorzo : „Mi s-a părut o revenire extrem de ambițioasă a ei. E o carte de doliu – o spune chiar autoarea într-o intervenție la finalul cărții –, deși nu pare. Nu e o carte tristă, ca ton, e o carte foarte complexă, are un firesc în povestire, de aia e și atît de ușor de citit, deși este atît de mare ca teme. Are o multitudine de teme și o multitudine de voci care se împletesc. Dar pornește de la faptul că autoarea și-a pierdut ambii părinți într-un interval foarte scurt. Ea a fost foarte apropiată de familie, cu niște părinți care i-au dat tot ce s-a putut, i-au înlesnit viața și ea spune că e ca și cum acoperămîntul pe care toată viața l-a avut deasupra capului s-a năruit dintr-o dată. Întîi a murit tatăl ei, în pandemie, și, la foarte scurt timp, chiar de ziua tatălui ei, a murit și mama ei. Ea nu s-a putut împăca cu această pierdere și a simțit nevoia să scrie. Ăsta este un roman în mare măsură despre suroritate, despre femei și relațiile dintre ele, dar și despre mame și fiice. Cînd am început să traduc și pe mine m-a uimit exact lejeritatea pe care ea pare să o aibă cînd construiește acest edificiu impunător.” Cum ai citit relațiile mamă-fiică din „Numărătoare de visuri”? Iulia Gorzo : „Cele mai emoționante momente cred că sînt scenele cu Kadiatou și fiica ei. Cu siguranță ăsta e motorul cărții. Autoarea spune că între mame și fiice sînt niște relații foarte misterioase, de multe ori nedrepte – poate că fiicele au tendința să fie uneori mai indulgente cu tații și mai necruțătoare cu mamele. Dinamica e complicată, dar relațiile în această carte sînt foarte frumoase. Avem o scenă în care Chiamaka, scriitoarea de călătorii, își descoperă mama prin ochii altora, descoperă ce mamă frumoasă și mîndră are și își dă seama atunci, pentru prima dată, că mama ei e și o femeie, e și altceva decît acea sursă de căldură și de grijă. E un șoc pentru ea și o descoperire. Mamele și fiicele, în această carte, sînt într-adevăr motorul și coloana vertebrală.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție! O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural
